Frăsinescu, Andrei Cristea și alți elevi de-ai lui Mihai Teja, mentori la Academia Politehnica Iași. Soluția găsită de Primărie pentru a finanța fotbalul ieșean

Frăsinescu, Andrei Cristea și alți elevi de-ai lui Mihai Teja, mentori la Academia Politehnica Iași. Soluția găsită de Primărie pentru a finanța fotbalul ieșean
  • Publicat:
  • Actualizat:

Municipalitatea ieșeană va înființa o academie de fotbal. O decizie finală în acest sens va fi luată vineri, 26 iulie, în cadrul ședinței de Consiliu Local, când se va supune la vot acest proiect.

Astfel, Primăria va finanța fotbalul ieșean într-un cadru legal cu suma de 2 milioane de lei în acest an, aproximativ 400.000 de euro, prin „Centrul de Copii și Juniori CCJ – Academia Politehnica Iași„, proiect depus spre finanțare la municipalitate de către clubul din Copou.

Primarul Iașiului, Mihai Chirica, a explicat că finanțarea ar urma să fie asigurată în baza Legii 69/2000 a educației fizice și sportului. „Scopul proiectului este de a asigura continuitate în pregătire și competiție a juniorilor fotbaliști ieșeni care sunt vizați a fi promovați în lotul echipei Politehnica Iași. Obiectivele sunt pregătirea tinerilor ieșeni la un nivel superior de performanță, promovarea a patru – cinci jucători anual la echipa fanion a orașului, Politehnica Iași, și clasarea în primele patru locuri ale Ligii Elitelor la juniori. Suma ce urmează să fie alocată de municipalitate este de două milioane de lei”, a declarat primarul Mihai Chirica.

Cu acești bani, Academia Politehnica Iași ar urma să organizeze o școală de vară în perioada august – septembrie în Voluntari, București, Mediaș și Constanța, tinerii selectați urmând a beneficia de un program de mentorat din partea seniorilor. De asemenea, în perioada septembrie – noiembrie, ar urma să fie organizate team building-uri creative și de pregătire pentru seniori – copii în București, Craiova, Târgoviște și Sibiu.

„Noi nu finanțăm direct fotbaliști, nu finanțăm nici măcar clubul, ci finanțăm munca pe care aceștia o fac pentru a pregăti tânăra generație pentru a putea face performanță în fotbal. Până în prezent, s-au înscris peste 300 de copii care pot forma între 20 și 25 de grupe pe care va trebui să le preia clubul de fotbal de Liga I și să le pregătească. Fiecare grupă va fi mentorată și pregătită de un fotbalist profesionist care, pe baza muncii lui, va fi remunerate. În felul acesta toată lumea câștigă. Fotbaliștii vor putea primi o indemnizație care va putea să acopere eventual un salariu, restul fiind pus la dispoziție de clubul profesionist, copiii vor fi pregătiți și vor avea un mentor permanent în fotbalul profesionist. Ce-ar mai fi de făcut, între academie și fiecare sportiv în parte trebuie să fie un angajament clar, pe ore prestate, pe sume plătite, data la care se întâmplă, într-un program competițional bine ancorat în cadrul academiei”, a adăugat primarul Chirica.

Managementul Academiei este asigurat de Nucu Antohi – director general, care este și coordonatorul proiectului, Vasile Simionaș – director scouting, Adrian Kereszy – director tehnic și Cezar Honceriu – preparator fizic.

Adrian Ambrosie: „Este o variantă pe care o putem pune în practică”

Președintele executiv al clubului, Adrian Ambrosie, a declarat că această variantă poate fi implementată în momentul de față.

„În străinătate există acest principiu de mentoring, care la noi încă nu a ajuns pe piață. Cum spunea și domnul primar, dacă fotbalistul vrea să-și completeze salariul, noi îi oferim un anumit salariu, iar diferența poate veni mentorând anumiți jucători tineri din cadrul academiei. Juriștii au decis că este legal, astfel că vom cheltui acei bani așa cum spune legea. Este o variantă pe care o putem pune în practică”, a declarat Adrian Ambrosie.

 

Are o experiență de peste 20 de ani în presa sportivă, în care activează din anul 1999. Este corespondent ProSport la Iași din anul 2004, iar în decursul anilor a mai colaborat cu Agenția de Știri NewsIn, ziarele Libertatea și România Liberă și Radio Sport Total FM. Pe plan local, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit Florentina din Iași, după ce s-a cuplat pe Facebook cu un tânăr de 29 de ani? Cine era Alexandru, de fapt
Ce a pățit Florentina din Iași, după ce s-a cuplat pe Facebook cu un tânăr de 29 de ani? Cine…
Giovanni Becali: 10 milioane de euro și 50% dintr-un viitor transfer pentru Florinel Coman
Giovanni Becali: 10 milioane de euro și 50% dintr-un viitor transfer pentru Florinel Coman
Antonia s-a trezit cu un mesaj de la fiul lui Ștefan Bănică Jr. după ce a publicat o fotografie provocatoare pe internet. Ce replică i-a dat lui Radu Bănică când a văzut reacția pe care a avut-o?
Antonia s-a trezit cu un mesaj de la fiul lui Ștefan Bănică Jr. după ce a publicat o fotografie provocatoare…
Italienii au analizat doi români de la EURO 2024 și au dat verdictul: „Niciun moment marcant”
Italienii au analizat doi români de la EURO 2024 și au dat verdictul: „Niciun moment marcant”
Mădălina Ghenea, mai APETISANTĂ ca niciodată! Apariție năucitoare în dormitor: cum s-a fotografiat în așternuturi
Mădălina Ghenea, mai APETISANTĂ ca niciodată! Apariție năucitoare în dormitor: cum s-a fotografiat în așternuturi
Tragedia momentului pe Podul Grant din Capitală. Un motociclist a murit după ce a fost proiectat pe şinele de tramvai!
Tragedia momentului pe Podul Grant din Capitală. Un motociclist a murit după ce a fost proiectat pe şinele de tramvai!
BANCUL ZILEI. Bulă la ora de Anatomie. Profesoara: – Bulă, ce este coloana vertebrală?
BANCUL ZILEI. Bulă la ora de Anatomie. Profesoara: – Bulă, ce este coloana vertebrală?
Valentin a murit la 20 de ani, îndemnat de aburii alcoolului să intre în apă. Valurile au adus la mal cadavrul absolventului de teologie
Valentin a murit la 20 de ani, îndemnat de aburii alcoolului să intre în apă. Valurile au adus la mal…
Forme CIUDATE, observate în atmosfera superioară a Pământului
Forme CIUDATE, observate în atmosfera superioară a Pământului
Câţi bani a putut primi văduva victimei lui Mario Iorgulescu: Nu sunt două milioane de euro. Mi-a omorât soţul!
Câţi bani a putut primi văduva victimei lui Mario Iorgulescu: Nu sunt două milioane de euro. Mi-a omorât soţul!
Mario, reacţie halucinantă după ce a ieşit din BAC: 'Am ieşit să beau'. Ce notă crede că ia la Română 😂
Mario, reacţie halucinantă după ce a ieşit din BAC: 'Am ieşit să beau'. Ce notă crede că ia la Română…
Se plătesc 10.000 DE LEI în fiecare lună. Banii care pot intra direct PE CARD
Se plătesc 10.000 DE LEI în fiecare lună. Banii care pot intra direct PE CARD
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Ubisoft a anunțat finalizarea unui joc așteptat. Studioul din București a participat la dezvoltare
Ubisoft a anunțat finalizarea unui joc așteptat. Studioul din București a participat la dezvoltare
Nunta anului în India. Iulia Vântur și Salman Khan au făcut senzație pe ringul de dans VIDEO
Nunta anului în India. Iulia Vântur și Salman Khan au făcut senzație pe ringul de dans VIDEO
Deschamps a spus motivul real pentru care Mbappe a ieşit de pe teren la pauza prelungirilor
Deschamps a spus motivul real pentru care Mbappe a ieşit de pe teren la pauza prelungirilor
Ce ai de făcut când primești SMS de la Poliție?
Ce ai de făcut când primești SMS de la Poliție?
Cine ar fi, de fapt, iubita lui Babasha. Artistul nu se mai ascunde: „Fără cuvinte”
Cine ar fi, de fapt, iubita lui Babasha. Artistul nu se mai ascunde: „Fără cuvinte”
×